Ultimul drum.

- Nu privi în urmă!
- Vreau să-mi văd paşii. Unde sunt?
- Nu sunt. Nimic nu este. Doar umbre.
- Vreau să mă joc cu trenul. Unde e peronul?
- L-ai pierdut pe drum.
- Atunci vreau să mă joc cu oamenii. Unde sunt aţele?
- Ţi le-a furat Uitarea.
- Of, bine. Hai să aranjăm stelele.
- Nu mai sunt.
- Mă supăr. Atunci vreau să mă joc cu tine.
- Bine, dar o singură clipă, El ne aşteaptă.
- Cine?
- Timpul.



- Unde mergem?
- Joacă-te.
- Mi-e frică, nu mai simt nimic.
- Nu-ţi face griji, ajungem imediat.
- Unde?
- O să-ţi explic după.
- Nu mai vreau să mă joc. Vreau acasă.
- Ştii ce e acasă?
- Nu, nu mai ştiu. Dar ştiam. Mă sperii. Mai sunt om?
- Nu.
- Ce sunt?
- Eşti nimeni.
- Dar vreau să fiu eu, de ce nu pot?
- Pentru că am ajuns. Închide ochii.

Revedere

DUMNEZEU EXISTĂ! Pot să o afirm foarte clar, pentru că este cu mine şi va fi întotdeauna.

Şi am să te revăd, nu fugitiv, nu în treacăt, ci o să fii acolo. O să fim acolo şi o să depănăm amintiri. Şi ai să mă mângâi, am să-ţi privesc apusul, o să te simt nisipul ce se surpă sub picioare, şi am să fac dragoste cu marea sub clar de lună. Şi-mi era dor...

Acum puţină delectare poetică:
Am zărit lumina

Am zărit lumină pe pământ
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?
Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări
Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.
Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.
O cafea neagră voi servi, totuşi
Din mîna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

Isn't it?