...

M-am gandit sa va incant iar cu spiritul meu artistic aflat in stare de letargie momentan. Uite asa, de dragul vremilor bune..

Un zâmbet a fost de ajuns. Atât, şi întregul ei univers s-a materializat întro picătură de ploaie. Acea ploaie caldă, parfumată, ce spală deziluzii, pictează fulgi de zăpadă. L-a întâlnit pe EL. În gară. EA stătea şi aştepta trenul fără destinaţie. Căci aşa era EA : o fiinţă fără destinaţie. Povestea EI ? Povestea oricui. Un suflet chinuit de decizii. Ce bine ar fi dacă am trăi fără regrete. Să le pui întrun cufăr şi să ascunzi cheiţa întrun fir de nisip. EA regreta. Regreta cerul, pământul, pe sine însăşi. Pentru că nimic nu mai era cum îşi imaginase. Totul era ca fumul de ţigară : o alee pe aer pierdută în eter. O copilărie trăită în poveşti. Ce se mai distra jucându-se cu timpul. Atunci fugea de el şi se ascundea în cărţi. Şi râdea. Îi vedea neputinţa de pe faţă. Acolo găsea vise, cuvinte, iubire. Îi plăcea să se joace. Până a păşit în realitate. N-au mai salvat-o poveştile. S-a întristat văzând toate acele jucării stricate plimbându-se grăbite pe cărări gri, cu inimi cusute, peticite de timp. Aici nu mai putea să râdă de el. Nici să se ascundă. Atunci, el s-a răzbunat. A marcat-o. Iubirea era falsă. Nu avea nimic inocent, infantil. Era doar un contract tacit. A început să regrete, şi o durea. Simţea cum poveştile se îndepărtau de EA, se hrănea doar cu deziluzii. De ce un contract? EA credea că este chiar un concept filosofic, o reîntregire a fiinţei întruchipată ca cel mai dulce act primordial. Dar aici, în realitate, nu era decât o pagină de obligaţii întipărită în mintea fiecăruia. Ce mecanizat era totul aici. Cu timpul s-a obişnuit. A învăţat să trăiască indiferent, nepăsător. Nici măcar de timp nu-i mai păsa. I se părea chiar amuzant când îl vedea râzând, după care zâmbind încurcat, în final îmbufnat văzând că nu îi pasă.
Aşa a ajuns o fiinţă fără destinaţie. Se hotărâse să ia trenul spre nicăieri în clipa în care realiză că singura ei plăcere era să privească acest peisaj dezolant. Şi atunci, în gară, îl vazu pe EL. Zâmbetul lui i-a dat speranţă. Văzuse primul vis în multă vreme. S-a hotărât să-l urmeze. Prima decizie neregretată. EL a învăţat-o să viseze iar. I-a cicatrizat cusăturile de pe inimă cu cea mai tandră atingere. Au fugit împreună, ţinându-se de mână, de timp. Râdea iar. Timpul era mai îmbufnat ca niciodată.
A descoperit răsăritul. Are destinaţie.




AM descoperit un lucru foarte important. Am prieteni:) [dar polologhia despre ei o tin alta data]

El si EA

A fost odata..o poveste scrisa pe sufletul unui EL si a unei EA…
“Inchide ochii”spuse EL.
“De ce?” intreaba EA.
“Ca sa ma vezi mai bine” zambeste EL.
“Te iubesc!!!” se alinta EA.
“Si eu”
“De ce nu imi spui niciodata cuvintele?”imbufnata EA.
“Ma simti fara sa te ating?”ganditor EL.
“Da”
“Ma auzi fara sa iti spun nimic?”
“Da”
“Atunci asculta- mi inima si zi- mi ce zice”intelegator EL.
“Ma iubesti, mi- a spus acum!!”vesela EA.
“Te iubesc!”sensibil EL.
“Ai spus- o!!”victorioasa EA.
“Ti- ai invatat lectia.”triumfator EL.

“Sunt o printesa?” intreaba EA.
“Da” convins EL.
“Si tu esti printul meu nu?”curioasa EA.
“Nu, sunt doar aerul din jurul tau.”rade EL.
“Nu vreau, eu te vreau print”dezamagita EA.
“Cand ai sa ma intelegi?”resemnat EL.
“Cand o sa imi aduci soarele in maini” convinsa EA.
“Deja il ai in privire”atotstiutor EL.
“Dar eu il vad in ochii tai.De ce nu mi- l dai mie?”ganditoare EA.
“Il ai deja.Pentru ca sunt oglinda ta.Cand ai sa ma intelegi?”trist EL.
“Cand ai sa fii printul meu”increzatoare EA.
“nu ma intelegi”la fel de trist EL.


“Imi plac bicicletele”declara EA.
“Imi placi tu”replica EL.
“Imi place curcubeul din parc de ieri”la fel de mandra EA.
“Imi place zambetul tau”spune EL.
“Imi plac petalele trandafirului”incitata EA.
“Imi place suvita rebela ce iti sta in priviri”zice EL.
“Ma asculti?”nervoasa EA.
“Da”calm EL.
“Nu se vede”suparata EA.
“Te iubesc, esti bleaga”la fel de calm EL.

“Cand pleci?” intreaba EA.
“Cand nu o sa mai ai nevoie de mine”somnoros EL.
“Dar o sa am nevoie de tine intotdeauna.Ai tu atata timp?uimita EA.
“Tu esti timpul meu”linistit EL.
“Ce dragut, te iubesc”imbujorata EA.
“Tu esti draguta cu timpul.Il opresti ca sa se odihneasca”lin EL.
“Ador florile, raspandesc iubire.”ofteaza EA.
“Eu stau dimineata si le aud cum canta.”mandru EL.
“Te invidiez.”
“Trebuie doar sa ma asculti si ai sa auzi si tu”ocrotitor EL.
“Bine” linistita EA.
“Dormi, am sa te veghez”EL.
“Vreau sa iti visez vocea”EA
“Bine, am sa iti cant”

EA cauta raspunsuri.EL i le da.
EA este un copil.EL o vegheaza.
EA il simte.EL nu realizeaza.
EA e sufletul lui.EL e sufletul ei.
EA plange.EL ii sterge lacrimile si le aduna intr- un sipet.
EA e viata.EL o mentine.
EA il iubeste.EL o iubeste.

EA e sensibila si dependenta de EL.Il iubeste desi ELnu e sigur de asta.Dar EA traieste prin EL.Il intelege chiar daca EL se simte special si neinteles pentru ca EA stie.Stie ca este un copil ce are nevoie de afectiune.A trait printre masti, EA insasi este o masca si stie. Stie ca trebuie sa ii coloreze universul cu sine insasi, sa ii inchida ochii cand adoarme, sa il inveleasca cand e frig, sa il iubeasca mereu. EA zambeste cand EL e convins ca il iubeste,cand ELo alinta, cand EL o iubeste.

EL se crede dur si se inchide.EL stie multe dar nimic despre EA.Dar EL crede ca stie.EA nu il contrazice pentru ca il iubeste.EL minte cand spune ca nu sufera pentru ca e trist.Nu vrea sa sufere.Are nevoie doar de putina alinare. EA incearca, EL mai vrea.E nesigur.Se ascunde in spatele unei masti.EL o iubeste si ii arata uneori.In sinea lui zambeste cand EA ii arata ca il iubeste, se simte putin mai sigur. Zambeste cand o alinta si cand vede ca are un copil ca el ce doreshte iubire.E multumit ca are pe cine sa ocroteasca si sa fie ocrotit la randul lui.

De fapt EA nu stie nimic.EA crede ca EL o iubeste,EA crede ca EL nu stie nimic despre EA..EA vrea sa creada multe dar nu e sigura pe nimic..E sigura ca il iubeste ..atat..

IL IUBESTE…

E o poveste…Povestea LUI si a EI…Raman doar niste cuvinte insirate pe pergamente ingalbenite de timp...



Raman doar ei…