Friday

Stance Crew!


Ieri am avut un sentiment care mi-a umplut fiinţa practic. Au venit la mine nişte fetiţe şi m-au rugat să le predau contemporan. Au venit nişte boboci la MINE, ca să le arăt puţin din magia dansului, să presar praf de stele. Un feeling absolut incomparabil. O împlinire ca şi dansator să vrea cineva să îi împărtăşeşti iubirea ta pentru dans. Nici nu am cuvinte să exprim ceea ce am simţit. Mulţumesc! Mai târziu a venit întrebarea de la altcineva: Ai fi aceeaşi fără dans? NU.Nu mă gândesc la viitor, perioada aceasta este cea mai importantă pentru mine, acum. Mi-a intrat în sânge. E un drog. M-a tratat de multe boli. Trăiri alături de oameni importanţi pentru mine. Deşi dansez de ceva mai multă vreme(îmi amintesc fragmentar chiar şi perioada în care faceam dans modern pe la 12 ani), etapa STANCE e cea mai importantă, e chiar marcată pe corpul meu cu scrijelituri permanente. Îi iubesc pe oamenii ăştia. Şi le mulţumesc pentru fiecare clipă petrecută alături de EI, pentru lecţiile de viaţă pe care le-am digerat împreună. O a doua familie. Vă mulţumesc fiecăruia în parte:
Fluf- cu tine am pornit pe drumul ăsta.
Bulina- pentru că eşti fenomenală şi ne-ai injectat dependenţa asta.
Gringo- pentru că m-ai educat, ai fost acolo.
Kitty- pentru că ma susţii indiferent ce aş face.
Bodo- pentru că îţi place, şi nu renunţi.
Dydy- pentru că ai o vorbă bună atunci când avem situaţii dramatice:))
Roco- pentru că te trezeşti târziu şi tot ajungi mai repede decât gringo:))
Andreea- pentru că de la cuminte şi "scuze de deranj" ai ajuns membru full time.
Michelle- pentru că eşti pâinea lui Dumnezeu.
Marius- pentru că ai o putere extraordinară de a rezista cu noi.
CCS- pentru că ne-ai permis să ne formăm şi ne-ai sprijinit necondiţionat.
Sunteţi niste oameni extraordinari, vă mulţumesc că aveţi încredere în mine. Mult succes în Croaţia, ştiţi că o să fiu alături de voi chiar şi când închideţi ochii. Îmi pare rău doar că nu vă onorez cu prezenţa.Go go go Stance Crew!( nu uitaţi de tricou, vreau şi eu unul:)))