...

M-am gandit sa va incant iar cu spiritul meu artistic aflat in stare de letargie momentan. Uite asa, de dragul vremilor bune..

Un zâmbet a fost de ajuns. Atât, şi întregul ei univers s-a materializat întro picătură de ploaie. Acea ploaie caldă, parfumată, ce spală deziluzii, pictează fulgi de zăpadă. L-a întâlnit pe EL. În gară. EA stătea şi aştepta trenul fără destinaţie. Căci aşa era EA : o fiinţă fără destinaţie. Povestea EI ? Povestea oricui. Un suflet chinuit de decizii. Ce bine ar fi dacă am trăi fără regrete. Să le pui întrun cufăr şi să ascunzi cheiţa întrun fir de nisip. EA regreta. Regreta cerul, pământul, pe sine însăşi. Pentru că nimic nu mai era cum îşi imaginase. Totul era ca fumul de ţigară : o alee pe aer pierdută în eter. O copilărie trăită în poveşti. Ce se mai distra jucându-se cu timpul. Atunci fugea de el şi se ascundea în cărţi. Şi râdea. Îi vedea neputinţa de pe faţă. Acolo găsea vise, cuvinte, iubire. Îi plăcea să se joace. Până a păşit în realitate. N-au mai salvat-o poveştile. S-a întristat văzând toate acele jucării stricate plimbându-se grăbite pe cărări gri, cu inimi cusute, peticite de timp. Aici nu mai putea să râdă de el. Nici să se ascundă. Atunci, el s-a răzbunat. A marcat-o. Iubirea era falsă. Nu avea nimic inocent, infantil. Era doar un contract tacit. A început să regrete, şi o durea. Simţea cum poveştile se îndepărtau de EA, se hrănea doar cu deziluzii. De ce un contract? EA credea că este chiar un concept filosofic, o reîntregire a fiinţei întruchipată ca cel mai dulce act primordial. Dar aici, în realitate, nu era decât o pagină de obligaţii întipărită în mintea fiecăruia. Ce mecanizat era totul aici. Cu timpul s-a obişnuit. A învăţat să trăiască indiferent, nepăsător. Nici măcar de timp nu-i mai păsa. I se părea chiar amuzant când îl vedea râzând, după care zâmbind încurcat, în final îmbufnat văzând că nu îi pasă.
Aşa a ajuns o fiinţă fără destinaţie. Se hotărâse să ia trenul spre nicăieri în clipa în care realiză că singura ei plăcere era să privească acest peisaj dezolant. Şi atunci, în gară, îl vazu pe EL. Zâmbetul lui i-a dat speranţă. Văzuse primul vis în multă vreme. S-a hotărât să-l urmeze. Prima decizie neregretată. EL a învăţat-o să viseze iar. I-a cicatrizat cusăturile de pe inimă cu cea mai tandră atingere. Au fugit împreună, ţinându-se de mână, de timp. Râdea iar. Timpul era mai îmbufnat ca niciodată.
A descoperit răsăritul. Are destinaţie.




AM descoperit un lucru foarte important. Am prieteni:) [dar polologhia despre ei o tin alta data]